LIVE: Celebrarea a 25 de ani de cooperare bilaterală între Republica Moldova și statul Carolina de Nord, SUA
- vizualizări: 270
Pe data de 21 martie 2024, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova se va desfășura evenimentul de celebrare a aniversării a 25-a a Parteneriatului Bilateral de Cooperare între Republica Moldova și statul Carolina de Nord, SUA.
Festivitatea va fi transmisă în direct vu începere de la ora 14:00, din incinta Complexului Sociocultural Universitar (str. Nicolae Testemițanu, 25).
La ceremonie vor participa: Elaine F. Marshall, secretarul de stat al Carolinei de Nord, Kent D. Logsdon, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, și rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban.
Programul include un panel de discuții cu participarea oficialilor americani, în cadrul căruia rectorul Emil Ceban va prezenta rezultatele parteneriatului bilateral pe parcursul celor 25 de ani de colaborare, și o sesiune de întrebări și răspunsuri.
Cu acest prilej, va fi vernisată o expoziție de publicații donate Bibliotecii Științifice Medicale de către statul Carolina de Nord, o galerie de fotografii și va fi rulat filmul documentar ”People to People”, ce ilustrează istoria programelor de cooperare ale Universității în domeniul stomatologiei, farmaciei, asistenței medicale și parteneriatului interbibliotecar, și cele mai importante evenimente ce au avut loc pe parcursul unui sfert de secol.
La întrunire vor participa membrii delegației din Carolina de Nord, reprezentanți ai Ambasadei SUA în Republica Moldova, prorectori, decani, prodecani, coordonatorii programelor de cooperare bilaterală și beneficiarii acestora: cadre didactice, studenți, medici rezidenți, tineri cercetători și bibliotecari.
Mai multe informații găsiți în Program.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii